UPDATE
În urma evenimentului Caravana AREUS organizat în 21.12.2019 de către Asociatia Resurselor Educative Umanitare si Sportive, 35 de familii nevoiase de la poalele Munților Apuseni au beneficiat de pachete consistente care sa-i ajute sa treaca mai usor peste perioada iernii. Acestea au fost distribuite în Județul Bihor, cele mai multe dintre acestea fiind împărțite în localitățile Baita- Nucet dar și în Ștei, Izbuc, Sustiu și Roșia.
Ne dorim ca prin astfel de activități sa încurajăm oamenii, în special tinerii, sa dea o mana de ajutor si celor mai puțin norocoși.
Le multumim tuturor celor care ne-au sprijinit pe toata durata acestei actiuni si ne bucura enorm faptul ca intr-o comunitate atat de mica se gasesc atat de multi oameni care vor sa-si ajute semenii.
Totodata speram ca am adus un strop de fericire și lumina în sufletele și casele familiilor pe care le-am ajutat.

Campanie Umanitara
A sosit momentul sa dam startul campaniei umanitare Caravana AREUS 2019!
Ca in fiecare din ultimii 4 ani, in preajma sarbatorilor de iarna ne mobilizam si impreuna cu dumneavoastra ajutam zeci de familii nevoiase cu alimente, haine, jucarii si incaltaminte. Dorim ca si anul acesta sa continuam traditia si cu ajutorul dumneavoastra sa luminam sarbatorile a cat mai multe familii mevoiase de la poalele muntilor Apuseni. Cei ce doresc sa doneze alimente, jucarii sau bani pot lua legatura in mod direct cu noi apeland la numarul de telefon 0772 126 655.
De asemenea, va invitam sa participati la concertul caritabil organizat in data de 13.12.2019 incepand cu ora 17 la Caminul Cultural Baita unde vom petrece o seara minunata alaturi de artisti locali.
Totodata, avand in vedere deficitul de sange cu care se confrunta centrele de transfuzii, AREUS va indeamna ca anul acesta sa fim mai uniti decat alta data si sa devenim cu adevarat eroi. Stiati ca sangele unui singur donator poate salva pana la 3 vieti? Iar mai mult decat atat, doritorii pot dona mai departe bonurile alimentare primite pentru achizitionarea bunurilor si alimentelor in cadrul evenimentului Caravana AREUS, altfel spus anul acesta aveti ocazia sa deveniti super-eroi!
Donatiile se pot efectua in contul asociatie, IBAN: RO18BTRLRONCRT0424524101, iar pentru alimente, bonuri sau jucarii va rugam sa ne contactati la numarul de telefon: 0772126655 sau pe paginile de Facebook sau Instagram. Pentru orice intrebare sau nelamurire despre detaliile campaniei va stam la dispozitie.
Va invitam sa ne urmariti activitatea pe urmatoarele platforme pentru a fii la curent cu toate proiectele pe care le desfasuram:
https://areusong.ro/
https://www.facebook.com/AREUSONG/
https://instagram.com/areus.ong?igshid=7mtggz4w3xbp